Loading... (0%)


 Igor Ușacov- o afacere pentru trup și suflet

21 July 2015

Un alt câștigător al concursului „Antreprenoriatul – șansa unui viitor mai bun pentru tineri” este Igor Ușacov, care a impresionat juriul prin planul său de afaceri ce presupune crearea unui centru pentru îngrijirea sănătății. Pe lângă tratarea celor care deja au o stare de sănătate deteriorată, centrul va deservi, totodată, și ca un mediu în care se va pune accent pe educarea clienților cu privire la alimentația zilnică. Igor va dezvolta centrul wellness din București, bazându-se pe experiența sa în practicarea sportului, dar și pe ideea că sănătatea este prioritară pentru viitorii clienți.

Motivația viitorului antreprenor de a participa la această competiție își are originea atât în pasiunea sa pentru sport, cât și în convingerea că ideea unui astfel de centru este una care îi va atrage pe bucureșteni și îi va îndemna să urmeze un stil de viață mai sănătos: m-a motivat încrederea în mine și faptul că proiectul pe care l-am conceput este unul de succes, care are un viitor în cadrul societății bucureștene.

Deși avea îndoieli că lipsa de experiență și numărul mare de participanți îl va împiedica să fie unul dintre cei selectați pentru a primi finanțarea, Igor a dat dovadă de curaj și încredere în forțele proprii și a decis să aplice la concurs: fiind tânăr, iar experiența pe care o am în domeniu fiind una nu foarte vastă, nu m-am așteptat să câștig. Mai ales că au fost peste 100 de proiecte, nu aveam foarte mari șanse, dar cred că statutul meu de student a contribuit foarte mult la câștigarea concursului.

În ceea ce privește ideea centrului wellness, antreprenorul spune ca aceasta a venit de la sine, ca o urmare firească a pasiunii sale pentru mișcare: ideea de afaceri venit de la sine. Eu fac activități sportive de când sunt mic, mă simt foarte bine în corpul meu și cred că și cei din jur ar trebui să simtă acest confort. Sănătatea este prioritară pentru mine și cred că și pentru viitorii noștri clienți.a

Ce legătură au studiile urmate de către câștigător cu afacerea pe care vrea să o înceapă? Igor Ușacov recunoaște că ceea ce a studiat nu îl va ajuta în activitatea pe care o va întreprinde, însă are norocul să aibă câțiva prieteni ce lucrează în domeniu și care îi vor fi de ajutor pe mai departe: studiile mele nu se leagă prea mult de activitatea afacerii, dar am prieteni care sunt buni în acest domeniu și cu care lucrez mereu. Cred că sunt un norocos că ideea de a deschide un centru wellnes mi-a venit mie.

Cât privește sursa de inspirație pentru viitoarea sa afacere, tot prietenii sunt cei care l-au îndrumat pe Igor să aleagă drumul antreprenoriatului: prietenii sunt mentorii mei, mai ales unul dintre ei, care are propriul cabinet stomatologic. 

În afara centrului de îngrijire a sănătății, câștigătorul spune că și-ar mai dori să implementeze alte idei, printre ele numărându-se și deschiderea unui centru de înfrumusețare: cred că sănătatea și starea de bine se pot plia foarte ușor cu frumusețea, așa că, pe viitor, îmi propun să deschid un centru de înfrumusețare ( machiaj, servicii cosmetice).

Oportunitățile de dezvoltare a ideii centrului wellness sunt numeroase pentru viitorul antreprenor, însă acesta mizează pe dezvoltarea gamei de servicii oferite beneficiarilor: îmi propun ca pe viitor să cresc ideea de wellness și cabinetul nostru să fie unul mai mare și cu mai multe servicii.

“Antreprenoriatul – șansa unui viitor mai bun pentru tineri” este un proiect finanțat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și  implementat de către Consiliul Județean Ilfov în parteneriat cu Asociația Excelsior și Asociația Travel Focus. Prin intermediul acestui proiect, 42 de tineri au primit finanțare până în 25.000 de euro pentru a-și deschide o afacere.  Scopul proiectului este de a finanța înființarea a 40 de noi start-up-uri și de a crea minim 80 de noi locuri de muncă, în judeţele participante la proiect, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Ilfov şi Municipiul Bucureşti, atât în mediul rural cât şi în mediul urban.